Desi cunoscute de pe la mijlocul anilor ‘70, recent a intrat in atentia publicului un cutit roman “multi-tool” ce ar putea fi considerat precursorul cutitelor tip Swiss Army¹. Cel mai cunoscut exponat este cel de la muzeul Fitzwilliam de la Cambridge².

Gasiti mai jos o serie de fotografii cu exemplarul detinut de muzeu.

1. Istoric

Prima mentiune despre acest tip de cutite apare in cartea Tracia³ in anul 1974 si in articolul Roman folding spoons⁴ din anul 1976. Alte mentiuni au fost publicate in anii 1984, 1988 si 1998. La momentul publicarii primului articol se cunosteau deja cateva artefacte de acest tip – mai ales linguri care se pliau.

Dar cutitul roman de tip Swiss Army care se bucura de atata publicitate astazi nu a fost primul descoperit, ci al patrulea. Primele doua au fost (cronologic) cutitul de la Ventimiglia, Italia, si cutitul de la Lioblen, Bulgaria.

Sursa foto.

In anul 1986, casa de licitatii Christie’s din Londra a scos la licitatie un cutit asemanator:

   Sursa foto.

2. Mai multe despre cutit

Cutitul roman de tip Swiss Army care se afla la Fitzwilliam a fost dezgropat in zona Mediteraneeana, si era compus in mare parte din argint – mai putin lama efectiva a cutitului, care era formata din fier. Mai includea o lingura, o furculita, o sula, o spatula si o scobitoare (!!!). Dimensiunile sunt de 88 * 155 cm.

Artefactul a fost descoperit acum peste 20 de ani, dar a intrat in custodia muzeului doar in 1991.

Purtatorul de cuvant al muzeului a declarat:

Artefactul a fost probabil produs intre anii 200 si 300 d.Ch., cand imperiul Roman era o mare putere. Expansinea Romei – care, inainte de anul 500 i.Ch. fusese doar un mic stat italian – a facut ca anumiti indivizi, poate ca proprietarul cutitului, sa devina foarte bogati.

Acesta ar fi putut sa-i parvina fie prin cucerire, fie indirect, prin “oportunitatile de afaceri” oferite de imperiu.

Nu stim aproape nimic despre persoana care detinea acest cutit ingenios, dar poate a fost unul dintre cei care au profitat de vasta expansiune a Romei – trebuia sa fie bogdata pentru a poseda un asemenea obiect de lux.

Poate ca era un calator, care avea nevoie de o ustensila practica ca acesta in calatoriile sale.

In timp ce alte bricege, mai putin elaborate, erau turnate in bronz, complexitatea acestuia si faptul ca este facut din argint sugereaza ca este un obiect de lux.

Sursa citat.

3. Controverse, controverse

Acest tip de cutit roman a nascut multe controverse – mai ales datorita prezentei furculitei, fiind un lucru general acceptat faptul ca romanii mancau cu mana, nu cu furculita. Ultimele descoperiri au demonstrat faptul ca romanii (probabil cei bogati) se ajutau de un mic trident din fier pentru a consuma carnea.

O alta problema a constat in datarea exacta a perioadei in care a fost fabricat – datarea cu carbon⁵ se aplica doar la resturile organice, iar termoluminiscenta⁶ se aplica doar pentru ceramica.  Muzeul a beneficiat de expertiza a trei specialisti care au garantat veridicitatea produsului.

De asemenea, cutitul roman descoperit la Lioblen in Bulgaria era localizat intr-un mormant roman care a fost realizat intre secolele 2-3 d.CH. Astfel acest tip de cutite au parte si de o analiza contextuala relevanta care ne indica destul de precis epoca in care erau folosite.

S-ar putea sa te intereseze si:

• Review Ray Mears Bushcraft Knife
• CR1T, cutitul faurit de Dan Iliescu – continuare
• Cutitul Woodlore al lui Ray Mears – cum? cand? si mai ales de ce?

1. “Swiss Army” – brand de bricege sau de instrumente multifunctionale. Patentul apartine formelor Wanger si Victorinox, furnizorii traditionali ai armatei elvetiene. Site Victorinox | Site Wenger [↩]
2. Muzeul Fitzwilliam – muzeul de arta si antichitati al Universitatii Cambridge. Website [↩]
3. Tracia – autori: Demetri Ovouarrov, O Naleoune Geroonov, B Drevnee Phrakee, publicata la Sofia, 1974, paginile 345-352 [↩]
4. Roman folding spoons - autor: Sherlock, D; aparut la Londra in publicatia “Transactions of the London and Middlesex Archaeological Society”, 1976 [↩]
5. Datarea cu carbon - metoda de datare radiometrica care poate determina varsta materiei organice cu pana la 60.000 de ani in urma. Sursa [↩]
6. Datarea termoluminscenta – metoda de datare ce determinca varsta unui obiect prin masurarea dozei de radiatii acumulate de cand obiectul care contine cristale minerale a fost incalzit sau expus la soare. Sursa [↩]