Articolul de mai jos a fost scris de Catalin Sorescu, care devine astfel primul invitat de pe Cutite.Net. Catalin este  pasionat de lucratul in lemn, instrumente (vechi si noi), fotografie, filozofie, design si jocul de Go. Va atrag atentia asupra faptului ca el este importator in Romania atat pentru unelte de mana Narex (dalti, cutite de sculptura) cat si pentru pietre de ascutit belgiene (ale caror poze le veti vedea mai jos).

Multumim, Catalin, inca odata!

Cum, în ultimul timp, m-am “jucat” destul de mult cu diverse pietre naturale şi artificiale de ascuţit, voi încerca să fac o sinteză succintă a informaţiilor care mi-au părut interesante. Multora le vor părea banale, dar sper că voi oferi mai multe răspunsuri faţă de câte noi dileme voi provoca!

La nivelul cel mai de jos, pietrele de ascuţit pot fi împărţite în două mari categorii: naturale şi artificiale. În acest articol mă voi ocupa de pietrele naturale, urmând să revin asupra pietrelor artificiale într-un articol ulterior.

Pietrele de ascuţit naturale

De mii de ani  oamenii au folosit diverse pietre existente în natură pentru ascuţirea armelor şi uneltelor. Desigur, unele astfel de pietre s-au dovedit mai bune decăt altele, dar majoritatea pietrelor din natură sunt inutilizabile pentru ascutit. “Secretul” acelor pietre bune pentru ascuţit s-a transmis de la o generaţie la alta, astfel,  în mai toate regiunile lumii exista exploatări tradiţionale ale acestor roci care au şi primit numele locaţiilor respective. Cele mai cunoscute astfel de locaţii care îmi trec prin minte acum sunt: Arkansas (SUA), Washita (SUA), Thueringen (Germania), Escher (Germania), Wastila (Finlanda), Rozsutec (Polonia), Nakayama (Japonia), Belgia.

Pe lânga aceste foarte cunoscute tipuri de pietre naturale, există multe altele bune pentru ascuţit, dar care nu au depăşit graniţele comunităţilor locale care le folosesc. Chiar şi în Romania, în anumite regiuni mai există încă cunoaşterea acestor pietre şi a locurilor în care se găsesc!

Contrar credinţei unora, însă, nu orice piatră este potrivită pentru ascuţit! Din contră chiar, majoritatea nu sunt adecvate! Pe lângă pietrele foarte eficiente la ascuţit (acestea ne interesează pe noi) şi pietrele total nepotrivite (majoritatea), mai există o categorie intermediară de pietre din care fac parte cele oarecum abrazive, dar care nu sunt foarte eficiente (conţin putine particule abrazive). Aceste pietre pentru a fi folosite ocazional, pe teren, dar nu merită atenţia noastră pe termen lung.

Structura:

Ceea ce face ca o piatră anume să fie o potenţială candidată la accesul în grupul pietrelor potrivite pentru ascuţit este prezenţa unor particule f. dure în structura ei. În principal, aceste particule dure sunt cristale de: oxid de aluminiu (corundum), oxid de siliciu (novaculit) şi silicaţi (silicat de fier, de magneziu, calciu, mangan, aluminiu, crom). Atenţie, o rocă dură nu înseamnă că ea este bună pentru ascuţit, chiar din contră! De exemplu, granitul sau andezitul nu sunt bune, chiar dacă sunt roci dure. Primul test pe care-l putem face ca să eliminăm o roca din rândul celor potenţial abrazive este să verificăm dacă ea “prinde luciu” la ascuţire, adică dacă devine lucioasă după ce trecem metalul peste ea de câteva ori. Roci ca marmura, granitul, travertinul, calcarul, andezitul etc “prind luciu”, aşa că nu sunt ceea ce căutăm !

Dintre pietrele bune pentru ascuţit, majoritatea sunt gresii sau ardezii, adică conglomerate de particule (posibil abrazive) agregate împreună de un material liant. O piatră foarte bună de ascuţit va avea o concentraţie mare de particule abrazive (> 20%) într-un liant de duritate mai mică (pentru a se eroda treptat la ascuţire şi a expune noi particule abrazive), dar nu foarte mică (pentru a nu fi foarte sfărâmicioasă piatra în ansamblu).

Marea majoritatea pietrelor naturale japoneze sunt de tip gresie. Pietrele belgiene (coticule) sunt de tip ardezie iar particulele abrazive sunt silicaţi – cristale multi-faţetate dure.

În funcţie de concentraţia de particule abrazive conţinute, o piatră de acest tip (conglomerat) este mai eficientă sau mai puţin eficientă la ascuţit. De exemplu, pietrele belgiene galbene pot conţine peste 40% particule abrazive ceea ce le face foarte eficiente. Pietrele belgiene gri-albastre au această concentraţie ceva mai mica (~30 %) ceea ce le face ceva mai puţin eficiente decât cele galbene (totuşi, ele sunt mai eficiente decat multe alte pietre abrazive naturale).

O categorie aparte de pietre naturale de ascuţit sunt cele cu structură cristalină uniformă, cum sunt pietrele tip Arkansas şi Washita (tot un tip de “Arkansas” moale). Ele au la bază o latice (matrice 3D) de cristale de oxid de siliciu (novaculit). Cristalele sunt întrepătrunse şi nu se poate vorbi de un liant care le reţine în structură. Aceste pietre sunt, per ansamblu, mai dure ca pietrele conglomerate cu liant. Acest lucru le face mai rezistente la uzura în timp dar şi ceva mai puţin eficiente ca abrazivitate, deoarece noile particule abrazive sunt expuse mai greu (piatra “se încarcă” mai uşor cu resturi devenind mai puţin abrazivă). Acest tip de pietre prezintă o oarecare similitudine în funcţionare cu o pilă (excrescenţe ascuţite faţă de o suprafaţa de aceiaşi duritate), pe când pietrele conglomerate sunt mai similare cu hartia abrazivă – şmirglul (particule dure lipite pe o suprafaţă mai moale). Despre aceste pietre cu structură cristalină se poate spune că conţin peste 90% particule abrazive. Dar, deşi au o concentraţie mai mare de material activ, de multe ori sunt mai puţin eficiente decât pietrele conglomerate datorită modului mai lent de expunere a unor particule noi şi datorită fenomenului de încărcare cu reziduuri rezultate în urma procesului de ascuţire. Lubrifierea, în cazul acestor pietre, este esenţială deoarece permite transportul reziduurilor spre margini (astfel reducându-se fenomenul de încărcare).

Datorită structurii cristaline fără liant, unele pietre de Arkansas sunt translucente,  deoarece cristalele de novaculit sunt ele însele translucente.

Utilizare:

Toate pietrele abrazive naturale se utilizează umezite din belşug cu apă. Pietrele cristaline de tip Arkansas se pot utiliza şi lubrifiate cu ulei usor (aşa se utilizau tradiţional, de unde si numele de pietre de ulei – oilstones). Acest ulei uşor este mai degrabă petrol decât ulei (“oil” în engleză înseamnă şi petrol), aşa că nu se va folosi ulei de floarea soarelui, măsline, in etc! Eu recomand utilizarea apei ca agent de lubrifiere pe toate pietrele abrazive, deoarece întreţinerea pietrei (o operaţie frecventă) este mult mai uşoară. Unul dintre argumentele celor care folosesc ulei este că, astfel, nu există pericolul ruginirii lamei ascuţite. Acest lucru, însă, nu se va întampla dacă lama este ştearsă bine dupa ascuţirea cu apă!

Dacă piatra utilizată este foarte poroasă şi absorbantă, aceasta se va scufunda în apă pentru câteva minute înainte de utilizare. Acest lucru se face pentru saturarea pietrei cu apă, în caz contrar apa picurată pe piatră pentru lubrifiere va fi absorbită imediat iar suprafaţa va redeveni uscată. Acesta este modul în care se folosesc majoritatea pietrelor japoneze, de obicei foarte poroase.

De altfel, pietrele din categoria gresiilor, cum sunt toate pietrele japoneze sunt foarte poroase, mai poroase şi mai absorbante decât pietrele de tip ardezie, cum este piatra belgiană (coticule). Din acest motiv, piatra belgiană nu este necesar a se scufunda în apa în prealabil. Este suficientă umezirea regulată a suprafeţei în timpul utilizării, piatra nefiind foarte absorbantă.

În utilizarea regulată se va încerca folosirea întregii suprafeţe a pietrei, pentru o erodare uniformă. O piatră erodată neuniform (ce prezintă denivelări) va trebui să fie planeizată în prealabil (a se vedea secţiunea “Întreţinere” de la sfârşitul acestui articol).

Pentru sporirea abrazivităţii anumitor pietre (în special a celor dure), se poate forma în prealabil ascuţirii efective o pastă abrazivă pe suprafaţa pietrei. Această pastă se formează de la sine în timpul utilizării, dar la pietrele dure acest fenomen este mai lent. Din acest motiv formarea pastei poate fi “ajutată” prin frecarea pietrei cu o altă piatră de acelaşi tip (de obicei este o piatră micuţa, dedicată acestui scop) sau cu o piatră diamantată. Nu se va folosi un alt tip de piatră pentru a nu contamina pasta abrazivă cu particule de alt tip şi altă granulaţie! Piatra va fi lubrifiată din belşug în timpul procesului de formare a pastei abrazive. La pietrele japoneze foarte scumpe această pastă abrazivă nu va fi spălată după utilizare ci va fi lăsată să se usuce pe suprafaţa pietrei. În acest fel se poate prelungi durata de viaţa a pietrei respective, prin conservarea pastei obţinută prin abraziune.

Şi pietrele belgiene pot fi utilizate prin formarea de pastă abrazivă în prealabil, dar acest lucru nu este neapărat necesar, pasta formându-se şi de la sine în timpul ascuţirii.

Calitate:

În primul rând trebuie să fac următoarea remarcă: pietrele naturale nu sunt perfecte, nu sunt uniforme (ca culoare, granulaţie, structură) şi nimeni nu garantează calitatea unei pietre anume! Ce înseamnă aceste lucruri? În mare, pietrele naturale pot prezenta variaţii de culoare, incluziuni de alte materiale decat cele dorite, fisuri, inconsistenţa puterii de abraziune etc. Desigur, exista şi pietre naturale care sunt mai aproape de perfecţiune decat altele, dar acestea sunt rare şi, deci, scumpe. Preţul unor exemplare rare de pietre japoneze, în special din cele utilizate în mod tradiţional la ascuţirea săbiilor de samurai, pot ajunge şi la peste 10.000 USD pentru o bucată de 1kg! Prin încercarea mai multor pietre naturale, însa, se pot descoperi pietre de calitate satisfăcătoare şi la preţuri de cateva zeci de dolari!

În mod general, aş putea spune că preţul reflectă calitatea, dar această viziune este una simplistă! Se pot găsi pietre decente la 50 USD dar se pot lua pietre nesatisfăcătoare la 150 USD. Sau se poate găsi o piatră de 100 USD mai bună ca una de 250 USD, dar una de 500 USD va fi cu siguranţă mai bună ca una de 50 USD! Cel mai important este să încercăm piatra înainte să o cumpăram, dacă acest lucru este posibil, sau să o achizitionăm dintr-o sursă de încredere (cineva care cunoaşte pietrele şi le testează personal şi individual. Acest mod de achiziţie, însa, elimină posibilitatea găsirii unor chilipiruri, dar ne şi garantează că nu luăm “ţeapă”).

Granulaţie:

Granulaţia măsoară, în principiu, dimensiunea particulelor abrazive conţinute de o piatră. Cu cât aceste particule sunt mai mici, cu atât piatra este mai fină. O piatră fină poate fi slab abrazivă, dar poate fi şi puternic abrazivă. Puterea de abraziune relativă (la granulaţie) ţine de concentraţia de particule abrazive şi nu de dimensiunea acestora.

Din păcate, dimensiunea particulelor abrazive dintr-o piatră naturală nu este uniformă, putând varia în limite largi. Astfel, granulaţia efectivă a unei pietre este dată de dimensiunea celor mai mari particule abrazive pe care le conţine. O piatră cu particule abrazive majoritar fine dar care conţine multe particule mari (dar nu suficiente încât să poată fi considerată o piatră grosieră) va fi o piatră fără mare valoare, neputând fi considerată fină dar nici aspră! Probabil, marea majoritate a pietrelor posibil abrazive întâlnite în natură se încadrează în această categorie (piatra în general fină, dar contaminată cu particule grosiere). Pietrele cu adevărat utile pentru ascutire sunt doar o foarte mică parte din totalul pietrelor naturale! Este o mare bucurie să găsesti personal o astfel de piatră, dar este si o întâmplare deosebit de rară!

Ca o constatare bazată pe experienţă: pietrele naturale tind să aibă o granulaţie medie spre fină. Este destul de greu de găsit o piatră naturală foarte abrazivă şi cu granulaţie grosieră. Din acest punct de vedere, pietrele naturale fine  şi medii vor fi bine complementate de pietrele artificiale grosiere, ieftine şi uşor de procurat.

Deoarece granulaţia priveşte atăt pietrele naturale cât şi pe cele artificiale, voi prezenta mai multe detalii despre acest subiect într-un articol ulterior. În principiu, granulaţia este reprezentată printr-un număr între 40 şi 15,000. O valoare sub 1,000 a acestui număr desemnează o piatră grosieră. O valoare peste 5,000 desemnează o piatră fină. Pietrele cu granulaţie medie se încadrează în intervalul 1,000 – 5,000.

Întreţinere:

Pentru o întreţinere uşoară a pietrelor naturale recomand utilizarea lor cu apă pe post de lubrifiant. Deşi se poate utiliza un ulei fin sau petrol pentru lubrifiere, acest lucru face întreţinerea mai dificilă. În plus, o piatră o dată utilizată cu ulei nu mai poate fi ulterior utilizată cu apă (decât dacă este eliminat stratul superficial îmbibat cu ulei).

Întreţinerea de rutină a unei pietre de ascuţit implică curaţarea acesteia dupa utilizare, în acest scop putându-se utiliza apă curată sau apă şi săpun lichid. Pietrele japoneze foarte scumpe nu se vor spăla de pasta abrazivă de pe suprafaţă, pentru prelungirea vieţii pietrei.

Periodic, suprafaţa oricărei pietre trebuie să fie planeizată, deoarece prin folosire aceasta se erodeaza neuniform. O utilizare atentă întârzie acest fenomen, dar nu-l elimină! Planeizarea se face cu o piatră artificială diamantată sau pe o coală de hârtie abrazivă lipită pe o suprafaţă perfect plană (sticlă, MDF, faianţă, placă de granit etc). Piatra sau hârtia abrazivă folosite pentru planeizare vor fi bine lubrifiate cu apă!

Dacă piatra are fisuri contaminate cu particule străine nedorite, aceste fisuri se vor adânci cu ajutorul unui obiect ascuţit pentru aducerea lor sub nivelul de bază al suprafeţei pietrei. Uneori aceste fisuri sunt prezente în pietrele mai iefine, dar nu transformă o piatră într-una complet neutilizabilă! Eu văd aceste fisuri ca un compromis uneori acceptabil pentru a avea o piatră bună la un preţ mic!